Daca-i vara atunci sa vorbim de nunti…

In ultimii doi ani am observat ca imediat dupa ce trece postul pastelui se umple Facebook-ul in fiecare sambata de poze de la nunti. Desigur acesta nu-i un lucru rau pentru ca fiecare are dreptul sa posteze ce vrea pe Facebook si cine are motive sa aprecieze n-are decat sa faca asta.

Doar ca din ceea ce se posteaza pe Facebook reiese un tipar ce dovedeste spiritul de turma si chiar si lipsa de originalitate atat a mirilor cat si a fotografului.

Anul asta de exemplu am observat faptul ca, dupa ce o pipita si-a facut o poza la sala de nunti Versailles (in timp ce se afla la o nunta) sub firma de la intrare pe care scria Versailles, absolut toate pipitele care au fost invitate la nunti acolo au tinut mortis sa-si faca poze identice in care sa se vada cat se poate de citet faptul ca ele au fost la nunta la Versailles de parca si are vreo relevanta locatia cand sunt atatea crasme si bodegi in care se fac nunti si care poate chiar daca nu ofera finisaje interioare aproape perfecte ofera o mancare mult mai buna.

Dar nu despre Versailles vreau sa vorbesc ci despre gradinile lui Brukenthal, unde aproape fiecare nuntas avrigean pare sa aiba poze. Nu stiu si nu pot sa inteleg de ce ar vrea cineva sa aiba poze la indigo cu restul nuntasilor din Avrig si mai ales cu nuntasii anilor ’90.

Mi se pare absurd si ca fotografii sa recomande poze in gradinile lui Brukenthal respectand formatul pozelor facute de altii cu un grup ingramadit pe trepti pozat de obicei de pe o treapta inferioara.

Vazand cum inclusiv nuntasi care si-au sarbatorit nunta intr-un local in afara Avrigului s-au pozat in aceeasi incinta si folosind acelasi format mi-am adus aminte ca majoritatea pozelor de la scoala pe care le am eu si multi altii sunt in exact acelasi cadru si format.

Si m-am gandit oare asta sa fie singurul loc pozabil din Avrig? Oare un mire si o mireasa nu sunt fotogenici in afara treptilor gradinii lui Brukenthal?

Exista desigur locuri mult mai bune de facut poze si un fotograf bun poate sa scoata poze originale si printre ruinele fostei fabrici de la Mirsa, si intr-un lan de grau sau porumb, si pe un camp deschis cu muntii pe fundal si desigur in orice cadru traditional avrigenesc.

Doar ca fotografii nu se complica, nu recomanda si nici nu ofera solutii ci prefera sa se plafoneze si sa respecte vointa mirelui sau miresei pentru ca nu-i asa, daca muma soacra a avut poze pe trepti la Preventoriu e musai sa avem si noi la fel…

Asa ca dragi fotografi si viitori miri. Frumusetea Avrigului nu s-a oprit pe treptile din Preventoriu, iar “traditia” si “invataturile” parintilor nu reprezinta niciodata un adevar absolut. Exista suficient de multe locuri frumoase in Avrig si in imprejurimi unde puteti sa faceti poze de nunta originale si de care sa va amintiti cu placere.

Nu stiu insa cata placere v-ar putea face ca in poza de nunta sa apara acelasi format si aceiasi nuntasi ca si in pozele fratelui, surorii, varului sau chiar parintilor… In ultimele saptamani de exemplu am vazut pe Facebook poze postate de nuntasi si facute exact in acelasi loc, desi vorbim de cel putin 6-7 nunti diferite.

(Vizualizat de 84 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *