De cate accidente e nevoie?

bookcity.ro

Citind articolul acesta mi-am pus intrebarea din titlu pe care am s-o completez: De cate accidente e nevoie la intrarea in Avrig pentru ca cei responsabili sa faca ceva in privinta asta.

Inca de cand s-a inaugurat centura de ocolire a Avrigului, la prima intersectie (cea de langa trecerea peste calea ferata) au avut loc accidente in mod constant care uneori s-au soldat si cu victime mortale.

Drumul ce reprezinta centura ocolitoare a Avrigului este drum national (DN1), drum european (E68) si drum expres. Ma rog, drum expres e doar pe alocuri pentru ca nu are peste tot caracteristicile tehnice ale unui drum expres chiar daca e considerat ca avand un astfel de rang rutier. Ori pe un drum dinasta limita de viteza e de 100km/h in afara localitatii cu mici exceptii semnalizate ca atare.

Screen Shot 2015-07-08 at 13.54.59Adeseori, soferi indolenti din lotul Pitesti nu respecta limita respectiva si intra in zona de intersectie cu intrarea/iesirea din Avrig cu mult peste 100km/h desi exista indicatoare de restrictie. De fiecare data cand se produce cate un accident dinasta apare un echipaj de la rutiera, pune radarul 2-3 zile, alora fara dare de mana le dau amenzi pentru ca au depasit limita de viteza, iar celor cu dare de mana le dau amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranta in timp ce baga in buzunar doua trei bancnote pentru nevasta si copii.

Si accidentele continua sa se produca pentru ca sunt suficienti imbecili care nu cunosc sau nu respecta indicatoarele rutiere, pentru ca politia nu-i curata pe imbecilii astia de pe sosele si pentru ca infrastructura e absurda.

Nicaieri in Europa asta larga n-am vazut pe unde am circulat ca intr-un drum national sa se poata iesi pe contrasens cu cedare de prioritate cum exista la Avrig. Peste tot unde este prevazuta o iesire de pe un drum de rang inferior pe unul de rang superior exista fie un viaduct care permite iesirea de pe o banda de accelerare cu suficient spatiu de manevra si suficienta vizibilitate, fie un sens giratoriu care sa-l oblige pe cel de pe drumul de rang superior sa reduca viteza si sa acorde prioritate de stanga dupa caz.

La Avrig in mod ironic exista doar banda de decelerare care permite intrarea in localitate fara sa existe viaductul si banda de accelerare corespondente. Si daca suprafata disponibila nu permitea in nici un fel constructia unui viaduc nu inteleg de ce arhitectul care a proiectat centura respectiva n-a luat in calcul inlocuirea unei intersectii extrem de periculoase cu un sens giratoriu.

Poate ne spune fostul senator Ilie Stoica din moment ce in mandatul lui s-au pus bazele proiectului si s-a pus „piatra” de temelie a centurii.

In mod ironic, prin aceeasi intersectie traverseaza drumul national adeseori si pietoni si biciclisti in lipsa unei pasarele sau a unui pasaj subteran care sa-i protejeze si exista suficienti care folosesc intersectia drept zona de refugiu pentru a lasa la vatra pasagerii unui autocar veniti din tari straine sau pentru a lua la „ocazie” vreun navetist.

Oare de cate accidente e nevoie pentru un minim de responsabilitate in proiectarea intersectiilor rutiere?

dacris.net
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

//