Avea două strazi asfaltate, case mândre şi tei care te îmbătau cu mirosul lor vara şi oamenii erau gospodari. Avea străzi desfundate dar cu trotuare pietruite şi de Rusalii armindenii îl întinereau. Avea oameni care stăteau la poarta pe bancă în ziua de Duminica spre înserat, dar şi când se întorcea ciurda, oameni care dădeau cu matura în faţa casei sâmbăta dimineaţa şi cu o lopată luau bălegile de pe drum şi le puneau la vreo rădăcină de vie.
Avrigul din copilaria mea era viu. Avea case frumos vopsite şi garduri drepte care spuneau nu doar despre proprietarii lor dar şi despre sat că este un sat de oameni
vrednici.
Avrigul din copilaria mea era viu… Preventoriul arata încă a secol 19 iar grădina îşi păstra splendoarea de grădină barocă. Copacii încă erau tunşi în forme geometrice sau cel puţin încă erau copaci.
Avrigul din copilaria mea era viu… La fel de viu cum sunt oraşele prin care am trecut, în Europa, dar mai degrabă în Asia. La fel de viu cu este Avrigul meu din Japonia, Inzai, oraşul în care copiii nu au vazut niciodată câini vagabonzi şi gunoaie.
Mi-a venit să plâng când m-am reîntors acolo, şi îmi vine să plâng de fiecare dată când mă gândesc la Avrigul de acum. Oamenii au îmbătrânit şi tinerii s-au împrăştiat, teii din faţa caselor au dispărut – făceau frunze toamna, cumva? – şi brazii care flancau statuia lui Gheorghe Lazăr au ajuns şi ei caferi pe undeva. Casele mandre de altădată sunt la fel ca în copilăria mea, unele chiar au aceleaşi culori, dar treizeci de ani e mult, e mult şi pentru oameni… Timpul a trecut si unii au plecat deja dintre noi, alţii am încărunţit iar casele mândre, altă dată, au acuma riduri.
Nu ştiu alţii cum privesc strada Mihai Viteazu asfaltată ultima dată în anii 80… Nu ştiu alţii cum privesc străzile care nu au avut norocul să dea un primar ca să se asfalteze… Nu ştiu alţii cum privesc oamenii care se adună în fiecare dimineată în piaţă pentru a urca într-un microbuz pentru a merge la muncă… în Tălmaciu, în Şelimbăr, în Sibiu… Nu ştiu alţii cum accepta ca o bijuterie ca Avrigul să stea încă în noroi când zeci de mii de oameni vin zilnic ca turişti în Sibiu.
Nu ştiu cum privesc alţi oameni priorităţile întâilor gospodari. Ce ştiu este că Avrigul de azi are paloarea unui oraş mort pe care i se întinde un fard cu speranţa că cineva va exclama: „Ia uite ce frumos e, parcă trăieşte!”
Independenţa energetică cu care Avrigul se mândreşte nu-i încălzeşte cu nimic pe locuitorii de acum. Nu-i va încălzi nici pe copiii lor, pentru că energia regenerabilă va fi în următorii 100 de ani oricum mai scumpă decât energia convenţională… Nici măcar în Japonia comunităţile mici de genul Avrigului nu aspiră să devină independente energetic. De ce? Pentru că nu au bani! Pentru că este mai important să repare trotuarele, străzile, să modernizeze cu un ecograf nou dispensarul din localitate, să organizeze cursuri de pompieri voluntari, să întreţină un centru de zi unde mamele se pot juca cu bebeluşii, să plătească oameni care gătesc şi deretică pentru persoanele în vârstă, să plătească o firmă de design sau un restaurant pentru a crea un produs care să aducă în comunitate turişti care cheltuind vor susţine financiar locul respectiv.
Oraşele mici din Japonia nu au bani de astfel de tichiii de margaritar însă au pentru microbuzele care ridică în fiecare zi bătrânii care nu se mai pot deplasa singuri de la casele lor pentru a-i duce în centre unde în fiecare zi li se face baie, li se servesc micul dejun, prânzul şi cina pentru ca apoi să fie duşi la casele lor după ce şi-au petrecut o zi alaturi de prietenii din copilărie…
În Japonia nu sunt bani pentru chestii mari, faraonice, pentru că oamenii se străduiesc să ţină în primul şi în primul rând comunităţile vii! Chiar şi când nu sunt bani deloc şi oamenii sunt încă în putere, muncesc gratis pentru semenii lor! Deretică, gătesc, repară garduri şi acoperişe… Şi dacă muncesc gratis 1000 de ore pentru vecini, primăria va trimite alţi voluntari când ei vor îmbătrâni să le întoarcă cele 1000 de ore… De aceea chiar şi cei mai singuri bătrâni japonezi au case aranjate, peluze tunse, copaci tăiaţi în forme elegante, garduri frumoase şi poftă de viaţă… De aceea Japonia renaşte după un cutremur de 9 grade, sau de aceea fără să fi avut un cutremur Avrigul arată de parcă a suferit unul. Poate că cei care locuiesc încă acolo nu văd asta, la fel cum nu realizează că prietenii lor îmbătrânesc. Schimbarea e atât de lentă încât devine imperceptibilă, însă cei plecaţi să caute tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte venind înapoi vin parcă la propria înmormântare…
Ştiu, e dur ceea ce scriu, însă Avrigul are nevoie de viaţă! Puţinii copii care se mai joacă acum pe străzile lui au nevoie de un oraş tânăr! Bătrânii au nevoie de un oraş primitor, cu servicii de calitate! Au nevoie de mai mult decât o cupă cu apă! Trebuie să le oferim asta! Grancea Maria si alţii ca ea o fac cu două mâini, dar cât de greu e pentru aceşti eroi, în lipsa unei viziuni comune instituţionalizate, să scoată oamenii din mentalitatea egoista de celule canceroase şi să-i facă să vadă că mai importanţi câteodată decât „eu şi ai mei” suntem de fapt „noi”! Noi avrigenii suntem singurii responsabili de viitorul Avrigului! Nimeni altcineva!
Gândiţi-vă o clipă! Aşa cum noi după 22 de ani de libertate infierăm şi arătăm cu degetul tot ceea ce nu s-a făcut sau tot ceea ce putea să se facă în aceşti ani, după încă 22 de ani copiii noştri ne-ar putea lăuda pentru tot ceea ce am realizat începând de acum. Nu trebuie decât să ne spălăm praful pe care administraţiile de până acum ni l-au aruncat în ochii şi să reclamăm ceea ce e al nostru şi al oraşului nostru: DREPTUL LA VIAŢĂ!
Articol scris de Florin Grancea,
Mai, 2012
Avrig
Ai fi vrut sa gasesti Avrigul asa cum era cand ai plecat acum 30 de ani??? Ar fi trebuit sa ramai aici daca vroiai sa se faca ceva! Si daca tot ai plecat, acum ca te-ai intors ar fi corect sa nu mai bagi vina la nimeni si sa tanjesti dupa acele vremuri! Stiti doar sa comentati si cand e vorba de facut ceva fugiti pe dincolo!! Lasilor!
Stimate dle.
Va multumesc pentru comentariu! Sa stiri ca dorinta mea sincera cand am scris aceste randuri nu a dost „sa bag vina” cuiva ci sa dau cateva idei pe care unii si altii le pot adopta in platformele cu care vor sa fie alesi in postul de primi gospodari.
Chiar, ce e rau sa spui ca nu ar fi rau un centru pentru bebelusi, unul pentru batrani sau un dispensar finantat de primarie? Nu inseamna asta locuri de munca? Nu inseamna asta transformarea comunitatii printr-o mai mare integrare sociala? Ce e rau in a spune ca la altii oamenii fac voluntariat si ii ajuta pe altii pentru a fi ajutati la randul lor?
Sa stiti ca o idee nu e o piatra. Nu am spart capul nimanui si nu, nu am fugit, asa ca ultimul vocativ din domentariul dvs. nu isi avea rostul.
Cu respect,
In orasul in care locuiesc eu in Japonia, primaria plateste integral consultatiile medicale pentru copiii de la 0 la 6 ani si pentru batranii de peste 75 de ani… De departe (ma scuzati) stau si ma intreb daca banii folositi pentru organizarea „Florilor Oltului” nu ar putea fi folositi mai bine la decontarea – chiar si partiala – a medicamentelor? Sau la construirea unui dispensar public in care doctorii sa fie invitati sa profeseze? Si asta este doar o idee, nu sparg cu ea capul nimanui. Sunt lucruri mult mai importante decat transformarea orasului intr-un balci, cu mici, bere si urinat pe ziduri…
In Preventoriu s-au taiat toti copacii de pe aleea de tui. S-au plantat altii? In Paris la Versailles se planteaza intai puiet, intre copacii mari, astfel, cand acestia sunt taiati imaginea generala nu se schimba. Chiar nu ar fi mai bine ca peste 50 de ani oamenii sa aiba inca umbra de odinioara in locul „La Castani?” Sau o data cu castanii de va pierde si numele? Nu ar fi bine ca Primaria sa planteze din nou tei pe domeniul public sa arate Avrigul viu? Si daca tot fac frunze toamna sa se ocupe primaria de taierea crengilor copacilor si de strangerea lor? Nu pentru asta se platesc taxe locale? Va multumesc pentru atentie si pentru eventuala consideratie.
Asa cum blocurile se reabiliteaza termic pe bani publici, nu se pot spoi si indrepta fatadele caselor – macar partea de la strada? Turistii ar veni in numar mare daca ar gasi un oras care arata ca o bijuterie si in care le-ar placea sa faca poze… Si Sibiul s-a reabilitat cu fonduri publice sau europene si de aceea e cautat. Nu este corect sa asteptam de la batrani care traiesc din pensie sa isi aranjeze fatadele caselor ca sa ne fie tuturor bine – macar vizual… Si aceasta este o idee…
Primaria poate oferi sansa celor mai bogati avrigeni sa liciteze pentru renovarea caminului cultural pe banii lor. Ca multumire, acesta s-ar numi „Caminul Cultural ___________” dupa numele sponsorului pentru urmatorii 25 de ani… Prin alte parti asa se face cand nu sunt bani la buget… Si aceasta este o idee…
Florin, tu si eu precum si multi altii traim intr-o lume ce pentru Romania e utopie, imi pare rau ca dupa 22 de ani de „democratie” omul acesta care ne face lasi nu are nici macar sange in vene ca sa comenteze cu numele lui si prefera anonimatul. Asta este in primul rand o lipsa de respect.
Ceea ce propui tu si ce mentionezi atat in articol si in comentarii e utopic inca pentru Romania fiindca nu cetateanul e pe primul loc acolo ci interesul propriu.
L-as intreba pe domnul acesta ce ne face lasi ce s-ar face daca lui i-ar muri copilul din neglijenta medicilor sau parintele de foame fiindca ia pensie 200 RON. Mie nu mi s-a intamplat insa sincer am ajuns sa consider patria locul unde pot asigura un viitor familiei, nu unde imi irosesc tineretea mea si a copiilor mei pentru interesele meschine ale unor curve politice doar fiindca m-am nascut acolo.
Malin, satul tau este acolo unde te poarta pasii pentru ca este in inima ta (Cioran, in Paris) si pe noi ne-au purtat pasii in locuri unde primarii nu-si asfalteaza/canalizeaza cu prioritate strada pe care locuiesc, sau macar nu asfalteaza doar pana in fata casei lor. In locurile unde traim primarii nu dau cu piciorul la investitii doar pentru ca nu si-au tras si ei ceva din proiect, ba chiar se straduiesc sa le atraga… De departe noi putem doar sa aratam avrigenilor ca desi utopica, exista totusi o alta realitate, un alt mod de a vedea viata, un mod in care oamenii care au bani nu se inchid intre ziduri de ciment ca sa se protejeze ci ii pun umarul la dezvoltarea comunitatii pentru ca toti oamenii sa fie fericiti.
Nu pot sa remarc decat ca Arigul a fost condus de 22 de ani de un singur partid, care cand nu a dat primar a dat vice si care putea sa faca mult mai mult dar a facut atat de putin. Sper din tot sufletul ca viitorul primar sa citeasca ceea ce discutam noi pe forum si sa incerce sa faca mai mult decat cei de pana acum.
Din pacate bunele deprinderi s-au cam pierdut, multi au copiat de la Occident doar lucrurile sclipitoare si fara valoare, iar din democratie au invatat aruncatul cu noroi sub umbrela anonimatului. Si eu regret Avrigul copilariei mele, curat (chiar daca nu avea asfalt), cu casele zugravite decent – nu ca niste papagali in culori stridente – cu mirosul de cozonac din pragul sarbatorilor, Avrigul in care erai invatat de mic sa lasi loc de „buna ziua” si sa nu faci ceea ce „nu se cade”. „Fugitul” dincolo ne este folositor, de acolo pot veni exemplele bune care, coroborate pe fondul sanatos pe care l-am mostenit ar avea rod bun. Din pacate ne trezim din 4 in 4 ani in rolul personajului caragialian nestiind cu cine sa votam. Candidati sunt, de fiecare data, dar socotelile nu ne ies pentru varianta constructiva. Schimbarea nu vine doar de la autoritati ci si de la noi. Democratia participativa se invata greu dar se invata totusi. cei care au inteles asta au mai reusit sa schimbe ei in bine cate ceva din ceea ce n-au vrut/putut sa faca ilustrii alesi ai nostri locali.
Florin, fiindca am trait mai multi ani in Avrig decat tine in perioada asta de 22 am sa te contrazic apropo de cei care au condus orasul. Desi a fost unul si acelasi partid care a dat fie primar, fie vice, fie majoritate in consiliul local, in realitate orasul a fost condus de „marii industriasi” sau patroni daca vrei tu sa le spunem asa, care au falimentat Mirsa, Sticla si alte afaceri profitabile, s-au ridicat putin, dar suficient incat sa dicteze miscari politice si economice si au limitat dezvoltarea orasului prin atragerea de noi investitii cu simplul scop de a mentine angajata forta de munca din oras pe un salar mizer pentru a-si spori profitul.
Malin, ai dreptate! Totusi si marii (eu nu le-as zice industriasi, industiasii sunt aia care creaza locuri de munca, isi lasa jumatate de avere spitatelor si scolilor, etc) invartitori (ca asta sunt, s-au invartit ca sa-si construiasca palate cu ziduri de ciment inalte de 2 m) sunt membri de vaza in partidele politice care i-au girat si pentru care au produs cu sudoare noastra a tuturor. Este in interesul lor ca avrigenii sa fie saraci, alcoolici, needucati, pentru ca din 4 in 4 ani au ei grija sa-si doseasca dupa poarta cate o tona de sticle de rachiu pe care valetii lor le impart la oricine bate la poarta inainte alegerilor. Si uite asa ajungem la ceea ce ne doare, ce valoare poate avea votul nostru sincer cand exista o parte din populatie care se lasa cumparata? Cateodata are valoare, ca acum 4 ani cand actualul primar a venit pe valul de simpatie populara nascuta in relatie cu ceea ce se intampla la Sibiu, insa asta a fost o situatie exceptionala. In cazul in care nimeni nu trece de 20%, voturile cumparate cantaresc enorm, asa ca nu suntem noi lasi ca am plecat in lume – si in basme o treime din feciori plecau:) – ci lasi sunt aia care au ramas acolo si care isi vand voturile. Uite ce zicea JFK: „The ignorance of one voter in a democracy impairs the security of all”. Sunt lasi cei care nu respecta regulile jocului politic si sar sa le cumpere. Acolo este lasitatea adevarata.