Avrigul din copilaria noastra…

Avea două strazi asfaltate, case mândre şi tei care te îmbătau cu mirosul lor vara şi oamenii erau gospodari. Avea străzi desfundate dar cu trotuare pietruite şi de Rusalii armindenii îl întinereau. Avea oameni care stăteau la poarta pe bancă în ziua de Duminica spre înserat, dar şi când se întorcea ciurda, oameni care dădeau cu matura în faţa casei sâmbăta dimineaţa şi cu o lopată luau bălegile de pe drum şi le puneau la vreo rădăcină de vie.
Avrigul din copilaria mea era viu. Avea case frumos vopsite şi garduri drepte care spuneau nu doar despre proprietarii lor dar şi despre sat că este un sat de oameni
vrednici.

Avrigul din copilaria mea era viu… Preventoriul arata încă a secol 19 iar grădina îşi păstra splendoarea de grădină barocă. Copacii încă erau tunşi în forme geometrice sau cel puţin încă erau copaci.
Avrigul din copilaria mea era viu… La fel de viu cum sunt oraşele prin care am trecut, în Europa, dar mai degrabă în Asia. La fel de viu cu este Avrigul meu din Japonia, Inzai, oraşul în care copiii nu au vazut niciodată câini vagabonzi şi gunoaie.
Mi-a venit să plâng când m-am reîntors acolo, şi îmi vine să plâng de fiecare dată când mă gândesc la Avrigul de acum. Oamenii au îmbătrânit şi tinerii s-au împrăştiat, teii din faţa caselor au dispărut – făceau frunze toamna, cumva? – şi brazii care flancau statuia lui Gheorghe Lazăr au ajuns şi ei caferi pe undeva. Casele mandre de altădată sunt la fel ca în copilăria mea, unele chiar au aceleaşi culori, dar treizeci de ani e mult, e mult şi pentru oameni… Timpul a trecut si unii au plecat deja dintre noi, alţii am încărunţit iar casele mândre, altă dată, au acuma riduri.
Nu ştiu alţii cum privesc strada Mihai Viteazu asfaltată ultima dată în anii 80… Nu ştiu alţii cum privesc străzile care nu au avut norocul să dea un primar ca să se asfalteze… Nu ştiu alţii cum privesc oamenii care se adună în fiecare dimineată în piaţă pentru a urca într-un microbuz pentru a merge la muncă… în Tălmaciu, în Şelimbăr, în Sibiu… Nu ştiu alţii cum accepta ca o bijuterie ca Avrigul să stea încă în noroi când zeci de mii de oameni vin zilnic ca turişti în Sibiu.

Nu ştiu cum privesc alţi oameni priorităţile întâilor gospodari. Ce ştiu este că Avrigul de azi are paloarea unui oraş mort pe care i se întinde un fard cu speranţa că cineva va exclama: “Ia uite ce frumos e, parcă trăieşte!”
Independenţa energetică cu care Avrigul se mândreşte nu-i încălzeşte cu nimic pe locuitorii de acum. Nu-i va încălzi nici pe copiii lor, pentru că energia regenerabilă va fi în următorii 100 de ani oricum mai scumpă decât energia convenţională… Nici măcar în Japonia comunităţile mici de genul Avrigului nu aspiră să devină independente energetic. De ce? Pentru că nu au bani! Pentru că este mai important să repare trotuarele, străzile, să modernizeze cu un ecograf nou dispensarul din localitate, să organizeze cursuri de pompieri voluntari, să întreţină un centru de zi unde mamele se pot juca cu bebeluşii, să plătească oameni care gătesc şi deretică pentru persoanele în vârstă, să plătească o firmă de design sau un restaurant pentru a crea un produs care să aducă în comunitate turişti care cheltuind vor susţine financiar locul respectiv.

Oraşele mici din Japonia nu au bani de astfel de tichiii de margaritar însă au pentru microbuzele care ridică în fiecare zi bătrânii care nu se mai pot deplasa singuri de la casele lor pentru a-i duce în centre unde în fiecare zi li se face baie, li se servesc micul dejun, prânzul şi cina pentru ca apoi să fie duşi la casele lor după ce şi-au petrecut o zi alaturi de prietenii din copilărie…
În Japonia nu sunt bani pentru chestii mari, faraonice, pentru că oamenii se străduiesc să ţină în primul şi în primul rând comunităţile vii! Chiar şi când nu sunt bani deloc şi oamenii sunt încă în putere, muncesc gratis pentru semenii lor! Deretică, gătesc, repară garduri şi acoperişe… Şi dacă muncesc gratis 1000 de ore pentru vecini, primăria va trimite alţi voluntari când ei vor îmbătrâni să le întoarcă cele 1000 de ore… De aceea chiar şi cei mai singuri bătrâni japonezi au case aranjate, peluze tunse, copaci tăiaţi în forme elegante, garduri frumoase şi poftă de viaţă… De aceea Japonia renaşte după un cutremur de 9 grade, sau de aceea fără să fi avut un cutremur Avrigul arată de parcă a suferit unul. Poate că cei care locuiesc încă acolo nu văd asta, la fel cum nu realizează că prietenii lor îmbătrânesc. Schimbarea e atât de lentă încât devine imperceptibilă, însă cei plecaţi să caute tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte venind înapoi vin parcă la propria înmormântare…

Ştiu, e dur ceea ce scriu, însă Avrigul are nevoie de viaţă! Puţinii copii care se mai joacă acum pe străzile lui au nevoie de un oraş tânăr! Bătrânii au nevoie de un oraş primitor, cu servicii de calitate! Au nevoie de mai mult decât o cupă cu apă! Trebuie să le oferim asta! Grancea Maria si alţii ca ea o fac cu două mâini, dar cât de greu e pentru aceşti eroi, în lipsa unei viziuni comune instituţionalizate, să scoată oamenii din mentalitatea egoista de celule canceroase şi să-i facă să vadă că mai importanţi câteodată decât “eu şi ai mei” suntem de fapt “noi”! Noi avrigenii suntem singurii responsabili de viitorul Avrigului! Nimeni altcineva!

Gândiţi-vă o clipă! Aşa cum noi după 22 de ani de libertate infierăm şi arătăm cu degetul tot ceea ce nu s-a făcut sau tot ceea ce putea să se facă în aceşti ani, după încă 22 de ani copiii noştri ne-ar putea lăuda pentru tot ceea ce am realizat începând de acum. Nu trebuie decât să ne spălăm praful pe care administraţiile de până acum ni l-au aruncat în ochii şi să reclamăm ceea ce e al nostru şi al oraşului nostru: DREPTUL LA VIAŢĂ!

Articol scris de Florin Grancea,
Mai, 2012

(Vizualizat de 1 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.
11 Responses to “Avrigul din copilaria noastra…”
  1. Unu says:
  2. Florin G. says:
  3. Florin G. says:
  4. Florin G. says:
  5. Florin G. says:
  6. Florin G. says:
  7. Malin says:
  8. Florin G. says:
  9. Maria Grancea says:
  10. Malin says:
  11. Florin G. says:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *