Sa fie democratie, dar doar dupa alegeri

Cum probabil stiti deja, duminica 22 mai 2016 la sala Pavilion din Avrig s-a organizat o dezbatere ce avea ca rol sa-i puna fata in fata pe cei 6 candidati.

Dezbaterea in sine a fost prezentata ca un simbol al democratiei si ca un exercitiu democratic ce nu s-a mai realizat vreodata la Avrig. N-am contestat pe moment bunele intentii ale organizatorilor pentru ca oricare astfel de demers e legitim pana la proba contrarie.

Duminica s-a organizat dezbaterea conform planului initial si tot ceea ce s-a intamplat acolo urma sa fie filmat de catre doua echipe de filmare ce aveau ca scop documentarea evenimentului pentru ca mai apoi inregistrarea sa fie accesibila si disponibila public. Iar treaba asta dragii mei nu era un moft sau o aroganta media ci o necesitate daca tinem cont de faptul ca la dezbaterea in cauza s-au prezentat aproximativ 5% din cetatenii cu drept de vot din Avrig si localitatile apartinatoare, iar multi dintre ei erau membri sau trompete de partid si nu oameni indecisi care trebuiau de fapt sa vada cum se descurca fiecare candidat in parte.

Restul de 95%, reprezentand majoritatea cetatenilor cu drept de vot n-a avut acces la dezbatere si astfel ramane prada intereselor meschine ale unora dintre candidati ceva mai rau intentionati decat ceilalti si lucrul asta e oricum vreti voi numai democratic nu.

Dar hai sa lamurim ce inseamna democratia de fapt. Cred ca am invatat cu totii pe la scoala (noi astia care am facut-o dupa ’89) ca democratia este un cuvant ce provine din vechea greaca si inseamna puterea poporului (demos kratos). Pai si daca e puterea poporului de ce-i poporul umilit? Pai vedeti voi, exista doua tipuri de democratie. In primul rand e cea reprezentativa unde poporul isi alege o serie de reprezentanti care sa-i protejeze interesele, iar apoi exista democratia directa ce e implementata in Elvetia unde poporul e chemat la vot periodic pentru a se pronunta pe o serie de legi si normative, iar orice lege se adopta bazandu-se pe vointa majoritatii platitoare de taxe si impozite.

Diferenta cea mai notabila intre cele doua e ca in democratia reprezentativa decide o minoritate in timp ce in cea directa decide o majoritate. Probabil o sa spuneti ca nu-i adevarat, ca-i paradoxal, insa e cat se poate de adevarat si putina logica si matematica o sa va lamureasca.

In democratia reprezentativa, acolo unde se voteaza functii de reprezentanti si nu legi efective se prezinta la vot intre 30% si 60% din populatia cu drept de vot. Daca se prezinta sub 50% pe orice parte ai intoarce-o, cei care decid sunt o minoritate. Dar, daca se prezinta 60% tot minoritate e pentru ca optiunea de vot se imparte intre candidatii inscrisi in cursa si daca exista 6 candidati la primar cum e acum in Avrig atunci din punct de vedere matematic un procent de 10%+1 din alegatorii cu drept de vot pot sa aleaga un primar. Alti 49,99% pot trage lozul necastigator si cei 40% ramasi acasa care puteau sa incline balanta sunt condamnati sa suporte un primar indolent, incompetent si lacom.

In democratia directa, desi exista o parte reprezentativa a sistemului absolut toate legile fundamentale adoptate sunt supuse dezbaterii publice si mai apoi majoritatea populatiei e cea care decide votand sub forma de referendum o serie de legi de interes general. Astfel daca unul dintre reprezentanti propune o lege prin care sa se mareasca impozitele ca sa se poata finanta chermezele reprezentantilor toti cei care nu-s de acord au posibilitatea sa-si exprime optiunea de vot si legea sa pice fara posibilitatea de a se “intoarce mortul de la groapa” sau de a se gasi vreo portita pentru adoptarea ei pe sestache.

Probabil veti spune ca ceea ce spun e de fapt o utopie, insa in Elvetia sistemul asta e o realitate cotidiana si exista sperante ca cel tarziu in 2030 macar o alta tara europeana sa-l adopte pentru ca in mod evident sistemul democratic actual, bazat pe reprezentare e un adevarat esec.

Revenind la dezbaterea in sine si tinand cont de faptul ca in cazul nostru primarul nu-l da o majoritate ci in fond o minoritate vreau sa mentionez doua aspecte demne de luat in considerare in acest sens:

  • Daca se dorea o oarecare transparenta evenimentul realizat in sala Pavilion in spatele usilor inchise si cu o asistenta aparent in mare parte aleasa pe spranceana putea sa fie transmis live pe Facebook, ca tot ne-a bucurat Zuckerberg cu functia asta. Dupa estimarile mele exista cel putin 3000 de avrigeni cu drept de vot pe Facebook si cel putin 300 dintre ei sunt activi mereu. Si n-o spun dupa ureche, ci in functie de reachul pe care-l au postarile de pe pagina de Facebook intr-o zi fara prea multa activitate. Un live pe Facebook ramanea inregistrat sub forma de video dupa terminarea dezbaterii si putea sa fie urmarit de toti cei 3000 de avrigeni daca, desigur aveau rabdarea si vointa sa-l urmareasca. Ba mai mult transmiterea evenimentului live elimina orice suspiciune de “taiere la montaj”. 300 de oameni cu drept de vot inseamna cam 5% din totalul populatiei cu drept de vot din Avrig si satele apartinatoare, iar 3000 inseamna 50%.
  • Astfel de dezbateri nu ar trebui sa se adreseze celor decisi deja pentru ca sustinatorii din campanie ai unui candidat stiu deja de ce anume il sustin pe candidatul respectiv. Unii au interese meschine, altii au motive personale si altii chiar cred in doctrina partidului. Iar sa faci dezbatere doar cu astia e irelevant pentru ca astia stiu cat se poate de clar pe numele cui pun stampila. Ori dezbaterea in mod normal ar trebui sa se adreseze celor care sunt indecisi, care nu stiu de ce candidatul Florescu e mai bun decat Ionescu si care au nevoie de o astfel de dezbatere ca sa se decida. Ori cand facilitezi accesul la dezbatere celor care rup afisele contracandidatilor in numele partidului si il ingradesti celor care an de an isi lasa un salariu la primarie pentru a putea finanta incompetenta, lacomia si indolenta edililor alesi de o minoritate bine definit cum se numeste? Hai spuneti voi cum ca eu unul nu gasesc un cuvant care sa se asocieze sau sa rezoneze cu democratia si exercitiul democratic.

Motivarea asociatiei pentru refuzul de a face publica inregistrarea face referire la cuvintele “abuz” si “rea credinta” de parca ceea ce fac ei cu buna stiinta nu se numeste “rea credinta”:

Screen Shot 2016-05-29 at 06.43.16

Nu stiu voi cum sunteti, dar eu unul m-am uitat la dezbateri televizate atunci cand s-au organizat intre diversi candidati si am remarcat o serie de aspecte demne de luat in considerare de cei care n-au participat la dezbatere, dar vor vedea diverse interpretari ale dezbaterii in lipsa inregistrarii concrete:

  • Toate dezbaterile s-au transmis in direct intr-un mod sau altul;
  • Peste tot s-a mizat pe spontaneitate, s-au pus intrebari pe teme de maxima importanta si fiecare candidat a raspuns cum stie mai bine;
  • Singura “arma” a moderatorului impotriva unui candidat sau altul au fost intrebarile care puteau sa-l avantajeze pe candidat sau sa-l puna in dificultate.

Acuma c-am lamurit toate astea vreau sa va intreb pe voi, cei care ma cititi cui ar mai folosi inregistrarea dupa data de 5 iunie? Noua, cei indecisi n-are cum sa ne foloseasca pentru ca pe 6 iunie n-o sa mai stim care candidat a raspuns mai bine si care nu, care candidat s-a prezentat mai bine si care nu. La fel nu putem sa stim concret care dintre candidati a fost (daca a fost) avantajat de moderator si de public si care nu.

Dar ia sa ne gandim noi cui foloseste pastrarea la racoare a inregistrarii pana dupa alegeri. Pai foloseste celui (sau celor) care nu s-a prea descurcat la dezbatere, care s-a dus acolo si n-a prea stiut cum sa raspunda la intrebari sau care poate nu s-a prezentat, dar in schimb si-a facut video cu raspunsurile la toate intrebarile. Pe cine prejudiciaza lipsa inregistrarii? Pai il prejudiciaza pe candidatii care s-au descurcat cel mai bine, adica primii doi ca sa se inteleaga mai bine pentru ca in fond batalia o sa se dea intre doua nume si cam atat.

Ce-mi sugereaza mie personal toata tevatura asta pe subiect? Ei bine imi sugereaza ca la 27 de ani distanta de la caderea comunismului la Avrig nu s-a schimbat nimic si ca orice exercitiu dinasta democratic nu reprezinta de fapt decat o gaselnita a unora de a-si trage in jos contracandidatii mai puternici, iar cand tentativa asta esueaza nu-i bai ca ascundem caseta si o dam dupa alegeri.

Ce nu inteleg oamenii astia cu asociatia lor e ca reaua vointa vine din partea lor si ca tinand caseta aia ascunsa nu fac decat sa dea mana libera manipulatorilor de teapa lui Sas care in lipsa inregistrarii publica fel de fel de sondaje si informatii false facand lumea sa creada ca el chiar a fost al doilea cel mai bun de acolo si lasand loc de interpretare.

De cealalta parte a baricadei, candidatul care nu s-a prezentat a iesit cel mai avantajat pentru ca a cules intrebarile de la dezbatere si s-a filmat in timp ce a raspuns la ele. A raspuns la 4 zile dupa pentru c-a avut nevoie sa-si pregateasca din timp raspunsurile ca sa se asigure ca-i ies perfect. Sunt sigur ca nu era capabil sa faca la fel intr-un moment si cadru de spontaneitate, dar mesajul lui a fost vizualizat de peste 4000 de ori in mare parte de oamenii indecisi, in timp ce mesajul complet (nu franturile manipulatoare ce s-au dat public) l-au vazut doar cei 5%.

Bravo domnilor de la asociatie, pe mine unul m-ati convins. Voi vreti democratie, dar doar atunci cand aceasta nu se intersecteaza cu optiunea voastra de vot sau cu interesele si mai ales cu “prieteniile” voastre.

Ar mai fi ceva de adaugat? Ah! Da, ca si uitam. Pe 6 iunie oamenii care trebuie sa-si dea o pensie pe taxe si impozite sau care se trezesc dis de dimineata ca sa mearga la serviciul prost platit din Avrig or sa fie interesati de cine a iesit primar ca sa stie si ei la ce sa se astepte in urmatorii 4 ani, n-or sa dea nici macar doi bani pe inregistrarea voastra care dupa ziua votului nu mai foloseste nimanui.

(Vizualizat de 156 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest blog folosește cookie-uri pentru realizarea de statistici in ceea ce priveste vizitatorii, comentarii mai rapide, reclame personalizate și alte efecte vizuale. Nu se colecteaza alte date personale in afara de cele necesare pentru buna functionare a acestui site. Pentru a putea utiliza intreaga functionalitate a acestui site e recomandat sa acceptati utilizarea cookie-urilor.

Sunteti de acord? Da | Nu | Informatii suplimentare