Targ de Craciun la Avrig

Locuitorii din Avrig vor avea şi în acest an un târg numai al lor dedicat Crăciunului. Acest eveniment se află la a doua ediţie, şi anul acesta se va desfăşura în perioada 18-20 decembrie.

Primăria şi Consiliul Local Avrig organizează cea de-a doua ediţie a Târgului de Crăciun . Manifestările vor debuta sub titlul „Praznic Luminos” şi vor avea loc în Piaţa „Gheorghe Lazăr” din centrul oraşului. Ca evenimentul să fie cât mai bine pregătit, reprezentanţii Primăriei au început deja amenajarea oraşului. Astfel, au fost aşezate ghirlandele, instalaţiile şi ornamentele multicolore. În cadrul aceloraşi pregătiri, au fost montate căsuţele din lemn pentru negustorii de produse specifice sărbătorilor de iarnă, dar şi bradul de Crăciun, ce a fost, împodobit cu sute de metri de instalaţii şi ghirlande. Ca la orice sărbătoare tradiţională nu lipseşte scena. Aici, în perioada tărgului, grupuri locale sau invitaţi din vecini, vor cânta colinde şi vor exemplifica diverse obiceiuri de iarnă. Cei care sunt interesaţi de închirierea unei căsuţe de lemn sau a unui spaţiu pentru comercializarea unor produse la Târgul de Crăciun „Praznic Luminos” din Avrig, pot completa un formular de înscriere. Acesta se regăseşte la sediul Primăriei oraşului Avrig. De asemenea, acelaşi formular poate fi descărcat şi de pe pagina de internet a instituţiei: www.primaria-avrig.ro.

via infosib

(Vizualizat de 1 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: sizeof(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/blogs/avrig.eu/public_html/wp-content/plugins/easy-captcha/easy-captcha-recaptcha.php on line 97