O poveste cu Balea si turistii amanet

In urma cu vreo 10 ani, cand eram si eu tanar ficior si holtei, din pacate m-am dus cu inca trei prieteni sa vizitam hotelul de gheata de la Balea lac si am ramas amanet pe acolo.

Era primul an in care l-au realizat si curiozitatea ne-a impins pe multi sa-l vizitam. Nu ne-am dus in plina iarna, ci prin martie la inceputul primaverii cand pe la noi prin sat, pardon oras, tiganii vindeau deja ghiocei pe trotuarele din fata chioscurilor.

Cum eram copii saraci, ca majoritatea avrigenilor la acea vreme, ne-am dus doar sa vizitam, nu sa si poposim sau sa zabovim prea mult pe mosia actualului primar.

Am urcat cu masina pana la Balea Cascada si de acolo ne-am incolonat frumos la coada ce ducea la telecabina, fiindca da, era coada. Nu mai tin minte cat am platit mai exact tariful la telecabina, insa presupun ca undeva la 9-10 lei de persoana, ceva ce parea relativ acceptabil. Ce nu mi s-a parut deloc acceptabil a fost supraincarcarea telecabinei, pentru ca acolo in cutiuta aia mica suspendata de niste cabluri de otel eram vreo 30 de persoane si ma simteam cam ca in autobuzul de la GOA pe vremea cand faceam naveta si ma calcam pe “bombeuri” cu alti calatori la cat de aglomerat si inghesuit era.

Desigur, limita de persoane care puteau sa circule cu telecabina in conditii de siguranta nu doar ca era depasita, ci cred ca si dublata, insa asta-i o alta poveste si un alt risc pe care in naivitatea noastra ni l-am asumat la acea vreme asemeni celor de la “Colectiv”.

Ajunsi la Balea am facut o serie de poze prin zona si ne-am indreptat spre hotelul de gheata, unde intrarea era cu taxa, iar taxa nu prea se justifica daca tinem cont de faptul ca in afara de vizita nu primeai nimic in schimb, nici macar o cafea sau un ceai ce il putea costa pe proprietar la acea vreme maxim 1 leu. Cred, desi memoria nu ma prea ajuta in aceasta privinta, ca intrarea a costat 3,5 lei de persoana.

Am facut pozele de rigoare si fiindca era o coada imensa la telecabina de intoarcere, ne-am dus la restaurantul cabanei Balea ca sa bem ceva cald cu intentia de a ne incalzi si in speranta ca in timpul petrecut acolo coada o sa mai scada.

Din pacate n-a fost asa pentru ca odata intorsi la telecabina am constatat ca pana la urma coada e la fel de mare (cel putin 30 de persoane inaintea noastra si cam tot atatea dupa noi) si ca de o jumate de ora nu s-a mai inaintat deloc.

Arnold, actualul primar, si-a facut aparitia cu un casetofon (sau poate era CD player) cu niste globuri colorate montate pe boxe si ne-a pus muzica de “viel Spaß” (niste melodii nemtesti plictisite rau) in speranta ca asa o sa mai degajeze starea de nervozitate si tensiune ce plutea in aer.

Din nefericire pentru el n-a fost asa pentru ca pe masura ce se lasa intunericul si coada nu mai inainta lumea a devenit tot mai nelinistita. La un momentdat s-a intors telecabina, dupa ce conform unora se defectase sau se oprise din cauza viscolului, iar operatorul de la telecabina a anuntat sec ca nu mai merge telecabina si ca nu stie cand o sa se reia functionarea, insa cel mai probabil abia a doua zi.

Pusi in fata faptului implinit, si fara vreun fel de intentie de a ramane amanet la Balea, toti cei din incinta ce asteptau sa coboare s-au indreptat spre restaurantul cabanei Balea cu speranta ca in curand se va relua traficul si ca vor putea sa coboare.

Arnold s-a facut nevazut destul de rapid si n-a oferit oamenilor nici o solutie de compromis intr-o astfel de situatie de forta majora, desi, cel putin teoretic, cei ce gestioneaza telecabina sunt direct responsabili in astfel de situatii. Doar ca acolo unde lacomia-i mare nu prea putem sa vorbim de compromis. Daca reglementau functionarea telecabinei in functie de prognoza meteo si restrictionau accesul in functie de capacitatea de gestiune a traficului cu telecabina, sau daca ofereau o masa calda si cazare la jumatate de pret pentru cei ramasi amanet atunci nu puteau sa fie suspectati de ticalosie, insa cum n-au facut-o sunt clar susceptibili, iar intentiile lor sunt cat se poate de evidente.

Asezati la masa si convinsi ca pana a doua zi n-o sa avem vreo sansa sa coboram cu telecabina, am inceput sa discutam o serie de planuri privind situatia asta pentru ca nu doar ca eram deja extenuati, insa ne era si o foame de moarte, iar la Balea masa costa de 4 ori cat la noi in sat. Pardon, oras.

Impreuna aveam 120 de lei, in timp ce o camera pentru 2 persoane la Balea costa vreo 140 de lei la vremea respectiva, iar mancarea pentru patru persoane tot cam atat. Am luat 100 de lei si m-am dus la Arnold cu ei, spunandu-i ca sunt singurii bani pe care-i avem si cum am ramas amanet ne trebuie cazare pentru noaptea respectiva, desi teoretic nu purtam nici un fel de vina. Mi-a oferit o camera de doua persoane in cladirea cu telecabina unde  sa petrecem noaptea toti patru. Neavand de ales am acceptat, i-am lasat banii si a trimis pe cineva sa pregateasca camera si sa faca focul.

Odata rezolvata problema cazarii am ramas cu o alta problema si anume cea a mancarii, iar rezolvarea a venit din partea unuia cu care eram, ce cunoscand-o pe actuala sotie a lui Arnold, pe vremea acea “o simpla angajata”, i-a lasat acesteia buletinul drept garantie ca sa putem sa si mancam ceva.

Dupa ce-am luat o cina tipica cu ciorba, felul doi si ceva de baut pentru fiecare, a carei nota de plata s-a ridicat undeva la 150 de lei ne-am dus cu un angajat al cabanei in camera oferita si ne-am conformat sa dormim 4 intr-un pat dublu. Norocul a facut ca la vremea respectiva eram toti mai “subnutriti” si am incaput fara prea mare chin.

Alaturi de noi, ramasi amanet, erau ceva turisti straini care ii implorau pe cei responsabili sa-i coboare oricum, chiar si pe sanii daca e posibil ca platesc oricat numai sa coboare pentru ca a doua zi dimineata aveau de la Bucuresti avion spre tari straine si ca Balea era doar un popas in drumul lor spre aeroport. Din pacate n-au avut noroc pentru ca desi telecabina s-a pus in functiune pe la 6 dimineata ei aveau zborul pe la ora 10 si era imposibil sa ajunga la timp pe Otopeni.

Am coborat printre ultimii deoarece toti ceilalti se grabisera sa ajunga cat mai repede la masini, pentru ca cei care n-aveau vreun avion de prins cu siguranta aveau un servici care-i astepta si astfel, graba era justificata.

amanet-balea

(Poza de mai sus e facuta la scurt timp dupa ce am coborat din telecabina, a doua zi, asa ca vorbim de o poveste reala si fara fabulatii)

Desigur, dupa ce am coborat la Avrig a trebuit sa facem rost de bani si sa urcam din nou la Balea Cascada ca sa platim datoria si sa recuperam buletinul prietenului. Daca pentru doi dintre noi a fost doar o cheltuiala neprevazuta ce putea sa fie asumata relativ usor, pentru ceilalti doi care erau studenti si abia-si permiteau telecabina si intrarea la hotelul de gheata, sa ramana amanet si sa fie nevoiti sa-si plateasca cazarea si cina la suprapret era de neimaginat.

Am citit zilele astea c-au mai ramas vreo 70 de persoane amanet acolo si ca au fost evacuate cu elicopterul din cauza unei defectiuni a telecabinei. Sincer, nu ma prea mira deloc pentru ca familia Klingeis a inteles ca telecabina o are doar ca s-o exploateze nu s-o modernizeze si s-o intretina la cel mai inalt nivel din banii pe care-i castiga de pe urma ei. Povestea asta cu turistii ramasi amanet pare sa se repete in fiecare an si toate cazurile astea de forta majora sunt datorita dispretului si iresponsabilitatii de care cei ce gestioneaza telecabina dau dovada.

(Vizualizat de 345 ori, 1 vizite azi)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *