Sau mai bine zis cum m-am trezit direct in campanie electorala intr-o dimineata.

Am vazut aparand pe Facebook diverse poze cu actualul primar, ministrul en-titre al turismului Maria Grapini alaturi de cateva simboluri ale Romaniei precum Dumitru Prunariu sau Helmut Dukadam.  (si lista poate continua, dar sunt sigur ca ati vazut-o deja pe Facebook). Am inteles din postarile de pe Facebook faptul ca „ambasadorii turismului” cum sunt numiti acestia au fost la Avrig mai bine zis la Palatul Brukenthal si ca s-au facut promisiuni privind sprijinirea unor proiecte in opinia mea absurde pe care le are primarul Arnold Klingeis.

Ce n-am inteles de fapt din mandria si patosul cu care s-a postat acest „eveniment” pe Facebook e ce anume a castigat orasul Avrig de pe urma asta pentru ca oamenii politici implicati in actiune sa-si aroge meritele. Din articolul scris de Dan Francu se observa cum e  orasul Avrig mentionat de 2 ori doar, odata datorita participarii preotului protopop Vasile Gafton si apoi in propozitia de incheiere:

„Spre seară, delegaţia ofi­cială şi invitaţii au plecat de la Bâlea Lac către Avrig.”

Ba mai mult titlul articolului suna de fapt astfel: „România, promovată prin Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac”

In concluzie nu se specifica nicaieri in articolul respectiv faptul ca orasul Avrig ar fi fost implicat in vreun fel in demersul realizat de „ambasadorii turismului” la fel cum nu se mentioneaza absolut nimic despre ce s-a intamplat in Avrig. Puteau la fel de bine sa plece spre Sibiu, spre Valcea spre Bradu chiar sau orice alta localitate fiindca ce au facut dupa ce si-au indeplinit misiunea e evident irelevant. Daca pe agenda acestor oameni exista cea mai mica intentie de a discuta alte proiecte evident ca erau de mentionat in articol. Dar nu au fost fiindca Avrigul nu inseamna nimic pentru politicienii locali si evident nu va insemna nimic nici pentru „ambasadorii turismului”.

In primul rand tot ce au postat unii si altii deopotriva pe Facebook au fost poze pentru ca un personaj renumit si apreciat de romani aduce mereu un plus de imagine. Si multi dintre noi stim ca primarul tine la imaginea lui publica mai mult decat la orice alt lucru, iar evident a se trage in poza cu diverse personalitati si a mentiona intr-un comentariu faptul ca oamenii aceia au venit de fapt sa promoveze Avrigul si nu Balea Lac ii poate aduce un plus de imagine si implicit suficient de multe voturi la alegerile ce vor urma.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu proiectul Hotelul de Gheata, cu Biserica de Gheata sau Balea Lac. Din contra sunt niste obiective turistice care trebuiesc promovate intens fiindca doar asa putem atrage turisti. Inainte de a le promova trebuie totusi sa ne gandim ca poate avem nevoie si de infrastructura necesara pentru ca turistii sa ajunga la aceste obiective turistice usor si fara prea multe batai de cap. Dar totusi Balea Lac nu are nimic de-a face cu Avrigul in afara ca e condusa de acelasi personaj. Toata zona Transfagarasanului si implicit si Balea Lac apartin de Cartisoara unde se si cotizeaza cu impozitele si taxele aferente. Ba mai mult pe tejgheaua de la Balea Lac  in afara de reclame la Palatul Brukenthal care nu mai e al Avrigului nu exista nici un alt pliant de promovare al Avrigului si evident promovarea complexului turistic de la Balea de catre diverse personalitati nu schimba cu nimic Avrigul. Nu se vor face nici un fel de investitii in plus si nu vor scadea impozitele si taxele deja abuzive la fel cum nu vor creste deloc salariile.

Astfel indiferent cu cine s-ar trage in poza primarul, orasul va ramane la fel, iar la Avrig „ambasadorii turismului” n-au facut decat sa-si traga sufletul dupa o alta zi in care si-au asociat imaginea cu un politician dubios doar ca sa primeasca banii de care au nevoie pentru cheltuielile zilnice. Exista multi alti posibili ambasadori ai turismului in Romania ce-si traiesc viata dintr-o renta viagera sau o pensie mizera si care nu se trag in poze cu politicieni dubiosi fiindca inca mai au putina onoare si demnitate.

Pe ei i-am uitat multi dintre noi la fel cum politicienii locali au uitat si de aceasta data de Avrig…

By Avrig

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *