Intr-un raspuns acordat celor de la Tribuna dupa accidentul in care un imbecil care a avut permisul suspendat de mai multe ori a ucis doua persoane, deputatul Gheorghe Fraticiu a declarat urmatoarele:

Noi chiar am avut anul trecut o dezbatere pe Codul Rutier. Ar trebui ca oamenii de genul acesta să nu mai poată urca niciodată la volan. Vom face o analiză pe tema asta şi vom propune şi o dezbatere publică. Cred că cea mai bună măsură este conştientizarea de către oameni a acestei probleme şi abia apoi să venim cu măsuri drastice.

Sunt de acord cu domnul Fraticiu ca trebuie facut ceva pentru a constientiza problema, insa ma intreb oare ce strategie a gandit domnul Fraticiu pentru a constientiza imbecilii si am sa dau doua exemple:

1. Saptamana trecuta a avut loc in Avrig un accident intre doua tractoare. Stirea e pe Turnul Sfatului si cine vrea detalii le poate obtine de acolo si din comentarii. Ce vreau sa mentionez de fapt in cazul asta e ca acest accident a adus in lumina (din nou) faptul ca in Avrig aproape nimeni nu respecta legea pe sosele. Astfel, ambele tractoare implicate in accident erau neasigurate, ambii soferi n-aveau permis (din 2013 e obligatoriu permis categoria Tr sau B pentru a conduce tractor), ambele tractoare aveau remorci neinregistrate si neinmatriculate si ceea ce e si mai grav e faptul ca soferul care aparent a provocat accidentul a fugit de la locul faptei sperand probabil ca nu o sa fie identificat.

Ori treaba asta denota o grava problema pentru toti cei care circula prin Avrig, indiferent ca vorbim de circulatia cu masina, bicicleta sau pe jos. Si asta e fiindca in cazul in care un imbecil dinasta caruia nu-i pasa de legi si reguli si care n-are nici un pic de respect fata de oamenii in uniforma intra cu tractorul in masina ta sau ti-o agata cu remorca esti bun de plata fiindca neavand asigurare pe tractor n-are nici o raspundere civila directa. Ba mai mult, in cazul in care vrei sa-i ceri despagubiri ai de asteptat cel putin un an fiindca el neavand utilajele inmatriculate sau permis  o sa fie cercetat penal de politie si procuratura ca sa i se stabileasca vinovatia si abia dupa ce e gasit vinovat poti merge in proces pentru a cere despagubiri ca parte civila. In cazul asta toata tevatura poate dura si 5-6 ani, timp in care daca imbecilul ti-a facut praf masina nu prea ai de ales decat sa ti-o repari singur si sa speri ca vei recupera vreodata banii pentru ca daca acelasi imbecil n-are nimic pe nume si totul e pe nevasta, soacra sau copil n-ai ce-i lua.

Dincolo de asta exista bineinteles riscul ca intr-o zi oarecare imbecilul sa-ti acroseze copilul cu remorca tractorului in timp ce copilul merge pe trotuar in drum spre scoala (stim cu totii ce trotuare avem pe la Avrig) si daca-ti omoara imbecilul copilul tu ce-o sa faci? Pe tine te pandeste mereu politia sa vada daca porti centura prin oras si sa-ti mai arda o amenda in caz ca n-o porti. In acelasi timp, chiar si pe sub geamul politiei se plimba nestingheriti astia cu tractoare fara sa aiba ceva in regula la ele si nu-i vede nimeni, aparent nici macar dupa ce fac un astfel de accident. Spun asta pentru ca pana acum n-am auzit si n-am vazut vreo campanie a politiei locale macar pentru a identifica posesorii de tractor si a se asigura ca cel putin acestia au toate utilajele agricole inregistrate, inmatriculate si omologate si mai ales ca au asigurare pe ele.

Probabil ca se va trezi cineva sa spuna faptul ca politia locala n-are cum sa stie cine are tractor si cine n-are. Ei bine politia locala e prima care poate sa afle lucrul asta deoarece toti cei cu tractoare si alte utilaje agricole sunt inregistrati la biroul agricol si platesc impozit pentru ele, in timp ce altii primesc chiar si subventii. De asemenea, nu inteleg de ce nu a initiat politia judeteana o astfel de campanie de identificare (pe baza datelor din primarie) si verificare a posesorilor de tractoare mai ales daca e sa tinem cont de faptul ca accidentul in cauza s-a produs pe un drum judetean unde jurisdictia o are politia rutiera a judetului Sibiu.

Cred c-o sa ne spuna domnul Fraticiu abia la anu’ in campanie de ce anume totul se face numai la nivel declarativ in timp ce politia sta bine mersi in birouri in loc sa-si faca meseria.

2. Cineva surprinde 3 ghiolbani parcati aiurea in parcarea Lidl din Avrig:

Screen Shot 2015-05-13 at 06.51.03

 

Unul dintre ei (aparent o angajata Lidl conform unora) parcheaza in fata rampei de incarcare marfa in timp ce alti doi parcheaza pe zona hasurata. Desi conform normelor morale autorul pozelor a cenzurat partial placutele de inmatriculare, prietenii unuia dintre ghiolbani recunosc masina si se grabesc repede sa-l tag-uie pe respectivul la postare facand misto si amuzandu-se pe tema asta.

Ba mai mult, o serie dintre prietenii respectivului se grabesc sa-i ia apararea, aratand cu degetul spre alte locuri unde se parcheaza aiurea prin oras si invocand faptul ca toata lumea greseste. Sunt de acord asupra faptului ca toata lumea greseste, numai ca exista doua tipuri de astfel de „greseli”. Prima e greseala rezultata din incompetenta si se regaseste cu precadere la soferii care au trecut examenul pentru permis cu ajutor din partea cuiva si atunci cand ii vezi parcati aiurea trebuie sa intelegi ca pur si simplu nu pot mai mult fiindca pentru ei scoala de soferi a fost un chin cand era vorba de parcari si la examen au avut „noroc” de un politai indulgent.

A doua e greseala rezultata din impertinenta si am sa divaghez putin. Dupa cum spunea Dragos Bako in ultimul sau editorial, in cazul unor astfel de specimene vorbim in primul rand de frustrare. Fac pariu ca daca respectivul cu Mercedes avea o Dacie rapciugoasa n-o parca acolo ci in ultimul loc de parcare aflat in coltul parcarii ca sa nu-l vada lumea nici macar pe camerele video de monitorizare din ce masina s-a dat jos.

Dar fiindca are frustrarile lui de tanar caruia ii lipseste un anumit nivel de educatie civica si morala, de fiecare data cand are ocazia o sa incerce sa se afirme. De data asta a facut-o parcandu-si Mercedesul de maxim 3000 de euro in usa unui supermarket. Nu e singurul, nu e primul si cu siguranta n-o sa fie nici ultimul. Dar e unul dintre ei.

Probabil veti spune cum de maxim 3000 de euro? Pentru ca Mercedes nu-i masina pentru oricine. Ba e pentru oricine sau n-ati observat cum, imediat dupa ce s-au deschis granitele s-a umplut Romania de „masini de lux”, obosite dupa 10 ani de exploatare intensa pe afara, cu sute de mii de km. la bord (deseori dati inapoi de baietii destepti). Ba mai mult fiecare cocalar ce conduce o astfel de masina le-a spus prietenilor o poveste despre cum masina lui e aproape noua, despre cum a fost tinuta in garaj de o familie de batrani, de un doctor sau avocat ca sa-i impresioneze evident. Nimic mai fals, 9 din 10 Mercedesuri aduse in tara au kilometrajul dat peste cap mai ceva ca o curva de pe centura, motiv pentru care se si vand asa de ieftin si site-ul mobile.de sta martor la acest fapt.

Astfel, data viitoare cand sunteti in Dacia voastra cumparata noua, cu minim 5000 de euro in loc sa-l admirati pe unu dinasta mai bine sa-i plangeti de mila pentru ca n-a facut decat sa profite si el ca si altii de „ofertele” prin care nemtii incercau sa se scape de masinile lor vechi si prea uzate si in felul asta s-a umplut tara de smecheri cu Mercedes, Audi si BMW care nu doar ca nu stiu ce au cumparat, dar nu stiu nici cum sa foloseasca si sa intretina ceea ce au cumparat.

Evident ca putem discuta la nesfarsit si da exemple pe tema asta, insa orice discutie pe marginea masinilor aduse din afara devine redundanta si astfel trecem mai departe.

Dupa cum spuneam, prietenii respectivului s-au grabit sa-l tag-uie pe Facebook si sa faca misto pe tema asta, moment in care respectivul a intrat in „scena” pentru a-si dovedi aroganta. In mod normal, unul surprins intr-o astfel de ipostaza tacea din gura si-si vedea de treaba lui, insa un frustrat nu poate sa faca asta si trebuie sa dea o replica, sa se afirme el cumva, sa treaca peste toti si toate si sa dovedeasca faptul ca el, desi a gresit e „mai tare”.

Screen Shot 2015-05-13 at 07.27.46Am redat mai sus doar o parte din conversatia respectiva, conversatie ce e mult mai vasta si ii cuprinde si pe prietenii respectivului, care s-au grabit nevoie mare sa-l sustina si sa-i dea like-uri pentru ca frustratii trebuie sa se sustina unii pe altii, altfel n-au sanse de izbanda.

M-am uitat de curiozitate pe profilul de Facebook al respectivului, fiindca de obicei profilul de Facebook e ca o oglinda si am dat peste urmatoarele postari. Eu n-am sa le comentez deloc, le comentati voi cei care impartiti soselele si strazile cu el:

Screen Shot 2015-05-13 at 07.34.13

In loc de concluzie am sa pun doua intrebari, retorice bineinteles iar concluzia s-o traga fiecare:

1. Oare cum o sa-l responsabilizeze si constientizeze domnul Fraticiu pe respectivul sa respecte nu doar regulile de bun simt ci si legea in sine mai ales daca tinem cont ca pe vremea cand Fraticiu era primar si avea la degetul mic politia locala abuzurile din partea unor astfel de specimene erau aceleasi?

2. Va mai simtiti siguri pe strazi si sosele?

 

By Avrig

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *