Defrisarile fara control de la Avrig (partea 2)

Aceasta este o continuare a articolelor anterioare unde relatam faptul ca exploatarea forestiera de la Avrig intre Poiana Neamtului si Barcaciu si in “Golul alpin” de la Suru s-a facut fara respectarea unor minime norme silvice si ecologice.

In cursul zilei de azi ne-au venit o serie de informatii pe aceasta tema majoritatea sub anonimat fiindca multi se tem de repercusiuni data fiind implicarea a doua nume din PNL Avrig in aceasta afacere, dar si a incercarilor anterioare de intimidare si a presiunilor facute asupra celor care au avut curajul sa vorbeasca vreodata fie ca a fost vorba de campania electorala sau de vreun abuz politic si comercial.

Am primit informatii inclusiv de la Turnu Rosu unde se pare ca domnul primar Stelian Istrate este extrem de nemultumit de felul in care aceleasi persoane care s-au “ocupat” de padurea de la Avrig au operat si in “ograda” dansului.

La Turnu Rosu povestea este identica, padurea s-a taiat fara respectarea unui minim de norme in ceea ce priveste exploatarea forestiera si astfel domnul Stelian Istrate incearca sa-si retraga padurea din administrarea ocolului fiindca de cand o are in exploatare Ocolul Silvic “Izvorul Florii” primaria din Turnul Rosu n-a primit nici un beneficiu, iar ocolul silvic a praduit padurea la propriu.

Se pare ca la Mirsa situatia sta la fel fiindca in fosta unitate militara s-a facut o defrisare masiva transformand ceea ce odata era o padure frumoasa intr-un amalgam de ramasite forestiere si urme ale utilajelor grele cu care au calcat tot ce le-a stat in calea exploatarii.

La Avrig, zona despre care vorbeam in articolul anterior face parte din “Natura 2000” si conform legii nr. 296/2006, republicata in 2010 in padurile care fac parte din “Natura 2000” este interzisa intrarea cu vehicole pe baza de combustibili fosili gen buldozer, excavator, TAF etc. lucru ce in Avrig evident nu s-a respectat.

Probabil ca stiti cu totii celebrele cazuri relatate de cei de la “Romania Te Iubesc” despre exploatari identice ale padurilor din cadrul “Natura 2000” prin Harghita, Covasna si Maramures. Ei bine se pare ca si Avrigul are cu ce se “lauda” acum si probabil ca povestea de la Avrig ar fi candidatul ideal pentru o editie a emisiunii de pe Pro TV.

O alta informatie ne-a venit de la niste turisti din Brasov care vroiau sa se pozeze in drumetia lor langa utilajele forestiere si care au fost alungati se pare de catre lucratorii forestieri din zona. Daca totul ar fi fost facut cum se cuvine probabil ca n-ar fi avut nimic de ascuns lucratorii forestieri si nu i-ar fi alungat pe turisti de acolo care de asemenea s-au aratat uimiti de prezenta utilajelor respective in zona.

Probabil va intrebati de asemenea cum se desfasoara transportul lemnelor in aceste cazuri. Ei bine se pare ca toate transporturile se fac noaptea fiindca in acest fel se poate evita cantarul. Astfel profita fiecare cum poate, cei de la ocol fiindca permit taierile aiurea, cel care exploateaza fiindca taie mai mult decat s-a licitat si mai ales fiindca taie ce vrea nu ce trebuie si pe langa acestia cei implicati in retea, soferul, padurarul, politicienii care asigura “protectia”, gaterele etc. O alta informatie sugereaza faptul ca o parte relativ mare din lemnele exploatate nici macar nu paraseste Avrigul fapt ce sugereaza un mare interes local in acest demers de defrisare.

Se pare ca pentru a multumi pe toata lumea se mai “pierde” cate un transport sau pleaca autotrenul cu doua remorci desi in acte e trecut un singur transport monobloc.

Daca nu credeti toate acestea e suficient sa folositi optiunea de satelit a Google Maps si sa faceti comparatia intre zona de padure administrata de ocolul de stat unde nu se observa nici cea mai mica urma de exploatare forestiera si cea administrata de Ocolul Silvic “Izvorul Florii” unde se pot numara copacii pe degete.

Probabil v-ati intrebat cum e posibil un astfel de abuz vara nici o interventie din fata autoritatilor. Ei bine se pare ca poti “cumpara” un inspector ITRSV cu o racoanta de lemne si astfel iti asiguri linistea in ceea ce priveste controalele in acest sens.

Sunt curios totusi cum vor reactiona posesorii de cabane de pe albia raului Avrig cand la prima ploaie vor avea parte de inundatii mai mari decat cele despre care scriam in 2011 si despre care am si publicat video-ul de mai jos in urma felului in care s-au facut exploatarile forestiere recente:

Pe masura ce vom primi informatii pe aceasta tema le vom publica fiindca cel mai probabil intr-un articol ce va urma zilele acestea o sa prezentam si niste fisiere media, foto si video realizate deja in zona.

(Vizualizat de 29 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.