Voi iubiti Avrigul?

In urma cu cateva saptamani a aparut pe Facebook un profil, o pagina si un grup de Facebook intitulate ‘Iubesc Avrigul’ care a postat pe toate cele trei un fel de manifest pe care-l redau mai jos:Screen Shot 2015-07-16 at 12.14.31E destul de interesanta initiativa, doar ca exista o serie de aspecte ce mi-au atras atentia si care ma fac sa privesc cu scepticism buna intentie in acest sens. Dar sa le luam pe rand:

1. Profilul e anonim, nu si-l asuma nimeni public si nu se asociaza nimeni cu el. Anonimitatea e primul pas spre decredibilizare. E drept ca si eu postez adeseori informatii si articole care nu-mi apartin si pe care nu mi le asum in vreun fel pentru ca nu le-am produs eu, dar lumea stie cine detine si intretine acest site si astfel orice urma de indoiala privind vreo intentie vadita se disipeaza.

2. Nu inteleg de ce e nevoie de un profil, o pagina si un grup. Daca prietenii de pe profil au dat like la pagina si sunt si pe grup, sa postezi aceeasi informatie in toate cele trei locuri e redundant.

3. Poza pe care o foloseste la profil cel care iubeste Avrigul si pe care a postat-o de indata ce a creat profilul, pagina si grupul reprezinta un ‘Tulipan’, care teoretic se regaseste in Avrig doar in gradina baronului von Klingeis:Screen Shot 2015-07-16 at 12.12.01

 

Nu pot sa inteleg de ce o floare din gradina lui Brukenthal e mai reprezentativa pentru cineva care iubeste Avrigul decat bustul lui Gheorghe Lazar sa zicem, sau biserica veche, sau biserica evanghelica, sau fabrica de sticla etc. Dincolo de asta poza respectiva nu-i nici macar facuta de cel care detine profilul pentru ca am gasit-o postata cu mult inainte sa apara profilul asta pe un blog canadian.

4. Foloseste pe profil, drept cover image o poza pe care n-am putut s-o gasesc nicaieri altundeva pe net decat pe profilul lui de Facebook, ceea ce sugereaza faptul ca poza respectiva e facuta de persoana care detine profilul si nu ciordita ca cea anterioara:

Screen Shot 2015-07-17 at 12.57.53Si probabil ca nu ar reprezenta nici o chestie curioasa poza asta, doar ca unghiul din care e facuta poza sugereaza faptul ca cel care a facut poza respectiva, cu un aparat/obiectiv destul de performant se afla in curtea Primariei Avrig. Ori dintre oamenii care frecventeaza des curtea Primariei Avrig putem enumera doar pe angajatii primariei, primarul si argatii sai si consilierii locali. M-as bucura nespus ca un angajat al Primariei Avrig care stie si vrea sa dezvaluie toate dedesubturile sa fie in spatele acestui profil/pagina/grup, insa tare ma tem ca vorbim de cineva cu intentii mai putin ‘ortodoxe’.

5. Desi in manifestul propagat spune cam asa: ‘Nu mai vrem politicieni mincinoşi, primari miserupişti sau “cronicari” mincinoşi, plătiţi de unii sau de alţii ca să le facă campanie mincinoasă. Aici o să postăm NOI, AVRIGENII!‘, grupul in cauza e ‘intoxicat’ cu postarile de pe profilul/pagina Primariei Avrig, postari care nu doar ca-i fac campanie electorala primarului, dar si dezinformeaza intr-un mod grosolan.

Doar azi, pe grupul respectiv exista 7 postari consecutive (primele 7) efectuate doar de Primaria Avrig:

Screen Shot 2015-07-17 at 13.17.21

 

6. Rezolutia pozei (2,048 × 1,536px) din captura de ecran pusa mai sus, poza efectuata de ofiterul de relatii cu publicul al Primariei Avrig (adica asta), este identica cu rezolutia pozei pe care grupul Iubesc Avrigul o are la cover (adica asta), ceea ce poate insemna ca fie ambele poze au fost facute cu acelasi aparat, fie atat Iubesc Avrigul cat si ofiterul de comunicare al primariei folosesc aparate foto cu specificatii tehnice absolut identice. Interesanta ‘conincidenta’ nu?

Asadar, pana la urma voi iubiti Avrigul la fel de mult?

 

(Vizualizat de 94 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.