Se scumpeste apa fiindca trebuie bani de campanie

La Avrig se scumpeste apa din nou. Nici n-a trecut mult timp de cand managementul a fost preluat partial de S.C. Apa-Canal ca deja au avut loc doua scumpiri.

"După ce mai multe încercări similare au fost respinse prin vot de membrii Consiliului Local Avrig, proiectul de hotărâre privind aprobarea noilor preţuri la apă potabilă şi a tarifelor la canalizare- epurare pentru oraşul Avrig a reuşit să strângă numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, marţea trecută, cu prilejul unei şedinţe extraordinare."

Acuma ce e extrem de interesant e faptul ca primarul a intentionat din cate se pare sa scumpeasca apa de cateva ori pana acum si dupa cum se aude pe la usi a reusit sa faca asta cu ajutorul consilierilor FDGR (5) si PSD (4) asta ca sa stiti cine va scumpeste taxele si baga banii in buzunar de pe urma lor.

Ca urmare, începând cu data de 1 octombrie, populaţia oraşului Avrig racordată la reţelele publice de alimentare cu apă potabilă şi canalizare va plăti un preţ de 2,33/mc de apă consumată (vechiul preţ era de 1,57 lei/mc) şi câte 1,59 lei/mc pentru canal şi epurare (preţul vechi a fost de 1,38 lei/mc).

Astfel din cate se pare, desi hotararea de consiliu a fost luata in data de 10 Octombrie, masura se va aplica retroactiv de la inceputul lunii Octombrie. Sunt curios ce lege permite o astfel de masura si mai mult cum o justifica primaria.

Majorarea preţurilor la apă potabilă şi a tarifelor pentru canalizare-epurare a fost solicitată de SC Apă Canal SA Sibiu, după ce a fost primit avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 9/2009, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Asociaţia de Apă Sibiu” (organism unde oraşul Avrig este membru) şi SC Apă Canal SA. Sibiu.

Explicatia de mai sus este de-a dreptul hilara daca ne gandim la faptul ca pana la urma S.C. Apa Canal este o societate privata care a obtinut un contract destul de interesant ca sa nu spun dubios, asupra sistemului de apa si canalizare realizate in orasul Avrig odata cu venirea domnului Klingeis la primarie.

Sunt curios totusi daca scumpirea asta s-a aprobat fiindca S.C. Apa Canal s-a angajat neoficial sa sponsorizeze FDGR si PSD care i-au facut acest contract posibil sau oare datorita cheltuielilor pe care le-a avut S.C. Apa Canal pentru a realiza visul domnului Klingeis de a asfalta strada Eroilor si a inlocui complet canalizarea si reteaua de apa.

E amuzant ca in Avrig in ultimii ani au crescut impozitele si taxele locale, iar acuma se pare ca vor mai creste odata in timp ce in afara de investitia de pe strada Eroilor si alte cateva investitii minore cum ar fi chiria, intretinerea si asigurarea unui Audi A8, organizarea de diverse excursii impreuna cu amanta, pardon secretara precum si alte cheltuieli personale ale primarului, primari Avrig a facut zero pentru oras.

(Vizualizat de 1 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.
3 Responses to “Se scumpeste apa fiindca trebuie bani de campanie”
  1. Dan says:
  2. Iulian says:
  3. tashu says:

Leave a Reply

Your email address will not be published.