INTERVIU:Florin Grancea, autor roman din Japonia: Despre carti, presa si viata in arhipelag inaintea cutremurului

Fragmente dintr-un interviu cu Florin Grancea avrigean de-al nostru . Intreg interviul il puteti citi pe blogul lui Calin Cosmaciuc :

Florin Grancea traieste de aproape 9 ani in Japonia, a scris mai multe carti (una in engleza) si-si aminteste des de Romania, asa ca tasteaza din mers, de pe mobil, comentarii pe Facebook, la postarile din lista lui de prieteni. A parasit o redactie de ziar din Bucuresti in 2002, cu destinatia Inzai, langa Tokio. Se intoarce in Romania cu gandul odata cu “The Pigs’ Slaughter” (Taierea porcilor), o carte non-fictiune scrisa in numai doua saptamani, a carei poveste incepe in decembrie ’89. De la discutia cu el avuta pe chat-ul FB si postata mai jos, Japonia a fost devastata de cutremure, tsunami si explozii la centrale nucleare. Florin si familia lui au supravietuit si incearca sa se intoarca la o viata normala, asa cum arăta cand mi-a dat raspunsurile din continuare:

 

Ai scris o carte non-fictiune, in engleza. Despre ce e?
Despre socul Revolutiei. Despre cum viata trebuie sa mearga mai departe indiferent de ce se intampla in strada sau la televizor. Despre dezamagire. moarte. Se numeste Taierea porcilor, pentru ca era vorba si de porcul meu si de oamenii care au fost omorati ca niste porci de catre militari/securisti/civili/oameni cu pusca, dar si de sotii Ceausescu.

Am citit un pic din cartea ta si-mi aduc aminte ca povestesti cum ai ajuns in fosta Iugoslavie, cred ca in timpul razboiului. Era o scena cu graniceri si spaga…
Da, a fost o aventura din care am scapat teafar. Nu doream sa dau 500 marci. Eram tanar si credeau ca vreau sa trec in Macedonia pentru a ajunge in Grecia. Era traseu pentru cei care doreau sa emigreze sa lucreze la negru. Aveam 21 de ani si lucram la ziarul Nine o’Clock. Oricum, mai periculos a fost in Bulgaria unde am schimbat trenul. Racketi plus schimbatori de valuta. M-au urmarit in gara din Sofia. Pana la tren am avut doi langa mine. Mergeam la 2 metri de o patrula de politie si ei la doi metri in urma mea. Circ.

Ce vremuri! Ai plecat cu povestea din decembrie ’89, cand tot romanu’ isi taia porcul si se uita la TV la Revolutie, si ai ajuns la razboaiele din Balcani. Intr-un rand: cum se leaga povestile tale?
Cand am trait Revolutia si doream sa ma fac jurnalist stiam jurnalistii doar din filmele americane de dinainte de razboi::)) . Aveam sa fiu crunt dezamagit. In presa am fost jurnalisti care credeau in meseria lor, credeau ca publicul merita orice sacrificiu si ca informatia verificata trebuie prezentata NUD pentru a lasa oamenii sa-si foloseasca materia cenusie si sa judece ce e mai bine pentru ei. De cealalta parte au fost cei care au distrus presa ca institutie, cu manipulari, minciuni, articole platite, gunoi strans sub pres, frectii electorale.

Iti spun acum cum se imbina povestile. Desi sunt doar un povestitor am incercat sa redau o atmosfera cu multipli povestitori. o atmosfera de foc de tabara, in care unul povesteste ceva si ii vine cuiva o idee si il intrerupe si spune si el o poveste si tot asa. exista mai multe fire rosii, care se intrepatrund. primul si cel mai evident este povestea revolutiei. Stim cu totii cum s-a incheiat. dar nu stim cum au vazut-o oamenii care au stat in fata tv-ului. Pe urma ar fi povestea bunicului meu, povestea bunicii mele, povestea tatalui meu, toate cu un deznodamant tragic. Nu in ultimul rand, este si povestea mea, de care se leaga alte cateva povesti secundare.

Care duc spre…?
Cartea este scurta, doar 150 de pagini, insa am dorit sa o fac densa, nu plictisitoare.Duc spre dezamagire toate. Viata nu este usoara pentru oamenii simpli. Bunica mea a fost condamnata la moarte de doctori pentru o fractura la sold….au spus ca din cauza varstei inaintate trebuie sa moara. Asta este adevarul. Nu au spus mot-a-mot, ci au spus ca nu sunt sanse de recuperare, asa ca este bine sa-si petreaca ultimele zile acasa cu familia. Aceeasi fractura a avut-o si bunicul sotiei mele din Japonia, Dl. Takai, la 90 de ani. L-au ingrijit si fara operatie l-au recuperat. La 91 de ani mergea din nou pe bicicleta. Cu tatal meu a fost la fel. S-a dus la doctor ca nu se simtea bine. L-au declarat sanatos dupa 2 saptamani de spitalizare, iar intr-o luna a fost mort(…)

sursa:Calin Cosmaciuc

(Vizualizat de 1 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.