De la democratie la feudalism

Desi asemeni oricarei alte localitati din Romania odata cu revolutia din 1989 atat sistemul administrativ cat si mentalitatea celor ce aveau sa faca parte activ din sistemul administrativ trebuiau sa asigure Avrigului prosperitate realitatea din teren la aproape 25 de ani de la momentul zero al democratiei romanesti e cu totul alta.

Astfel fiecare institutie publica si fiecare partid local au ajuns sa functioneze pe baza unor principii feudale, unde un neica nimeni ajuns intr-o functie dupa diverse santaje si spagi ajunge sa detina “proprietatea” si controlul asupra celor ce il sustin. Evident feudalismul ca regim politic medieval era de fapt o combinatie intre capitalism si sclavagism, dar daca analizam atent felul in care functioneaza institutiile Avrigului astazi constatam faptul ca desi traim intr-o perioada capitalista, in institutii si partide exista si cazuri de sclavagism ceea ce intareste daca mai era nevoie ideea de feudalism.

Unii mai in varsta pot spune si spun de multe ori la unison ca mandatul de primar a domnului profesor Berghea a fost singurul bazat pe principii democratice dupa care nivelul societatii locale a intrat intr-un declin ce pare ca de ani buni nu se mai opreste. Cred ca e oportun sa amintim domnilor Stoica, Fraticiu si Klingeis, dar si consilierilor locali fosti si actuali ce au avut mandate sub acesti primari faptul ca domnul profesor Berghea din functia sa de primar nu si-a insusit terenuri comunale, nu si-a insusit foste afaceri detinute de comunisti la fel cum nu si-a insusit nici fonduri guvernamentale sau europene.

Daca nu sunteti convinsi de faptul ca in Avrig democratia a devenit un feudalism ei bine zic ca ar trebui sa analizam intai felul in care Consiliul Local Avrig prin consilierii mandatati de noi toti cei cu drept de vot si cu obligativitatea de a plati impozite functioneaza.

Astfel inca din mandatul Stoica inceput in 1996 ne-am obisnuit ca din sedintele de CL sa dispara incet si sigur transparenta. Daca la acea vreme erau destui care-si permiteau sa participe la sedinte si sa-si spuna public nemultumirea, iar sedintele erau si inregistrate video acum am ajuns in situatia in care cei care participa la sedinte si contesta activitatea cuiva sau raporteaza diverse probleme sa fie amenintati si chiar si jigniti public, ca sedintele de CL sa fie “secrete” ele nemaifiind inregistrate nici audio si nici video, iar documentele publicate in urma acestor sedinte pe site-ul primariei sa nu poarte vreo semnatura pe ele fapt ce poate induce ideea ca pe site-ul primariei s-ar putea publica, daca nu cumva s-au publicat deja HCL neconforme cu realitatea, HCL ce contin doar ce vor alesii sa vada prostimea in timp ce in documentele oficiale realitatea sa fie cu totul alta.

De ce transparenta a disparut in timp ce exista o lege clara in acest sens? Ei bine nu odata am vazut cum de obicei in campania electorala si nu numai acesti consilieri, dar si cei care le sunt loiali acestor politicieni (o loialitate bazata pe interes asemeni vasalitatii din perioada feudala) au pus tunurile doar pe primarul localitatii pentru a-i aduce un prejudiciu de imagine si pentru a-l face sa piarda eventualele alegeri. Cei care stau pe Facebook sunt deja obisnuiti cu postarile de documente interne din primarie privind cheltuielile lui Arnold Klingeis pe diverse mizerii de catre un papagal platit de partidul domnului deputat Gheorge Fraticiu (PSD) pentru a-i distruge lui Arnold Klingeis reputatia politica si implicit sansele de a prinde un nou mandat fiindca pana la urma in vara lui 2016 vom avea din nou alegeri locale, iar domnul Fraticiu nu poate sa ramana fara vreo functie publica dupa ce termina mandatul de deputat ca s-ar putea sa-l ajunga din urma “blestemele” adica semnaturile de pe anumite documente. Ce nu spune acest papagal pesedist in legatura cu acele facturi sau desfasuratoare de cheltuieli pe care el le face publice e ca aceste cheltuieli iresponsabile ale primarului nu erau posibile fara ca ele sa fie aprobate de majoritatea consilierilor. Ori partidul din care face parte primarul n-are in CL in momentul de fata decat 5 consilieri, iar cel putin unul dintre ei nu-l urmeaza si nu-l sustine orbeste si astfel pentru a trece cheltuieli precum simpozioane inutile, plimbari prin tari straine sau intretinerea unui Audi A8 pentru care papagalul pesedist a scos documente avea nevoie de sustinerea altor minim 4 consilieri pentru a intruni o majoritate.

Dintre celelalte partide ramase FDGR-ul nu putea forma o alianta politica pentru a trece orice mizerie de capriciu al primarului de votul CL fiindca nici unul dintre aceste partide nu urmeaza FDGR-ul cu 4 consilieri atat timp cat PSD-ul are 3, PDL-ul 3, PP-DD-ul 2, iar PNL, PER cate unul lista fiind completata de un independent. De asemenea cei ce au participat la sedintele de CL au putut remarca faptul ca nu exista nici un fel de alianta politica intre mai multe partide si ca votul pe fiecare subiect de pe ordinea de zi se da de multe ori pe baza de interese. Comune bineinteles.

Evident ca din moment ce acesti consilieri fac jocul primarului doar atunci cand stiu ca facandu-i jocul il pot taxa pe acesta in campanie punand toate tunurile pe el sau cand facandu-i jocul primarului au si ei ceva de castigat, notiunea de transparenta dispare fiindca daca sedintele de CL s-ar inregistra si s-ar expune public audio/video acesti consilieri si-ar taia singuri creanga de sub picioare si astfel ar pierde controlul asupra bugetului local.

In alte institutii subordonate primariei unde numirea directorilor se face pe criterii politice situatia nu e deloc diferita daca tinem cont de faptul ca angajatii acestor institutii desi nemultumiti de felul in care sunt tratati la locul de munca, de salariile uneori mizere, dar si de faptul ca aceia ce au functii de conducere sunt niste incompetenti numiti in functie pe urma unor nepotisme nu vorbesc despre acest lucru public fiindca nu pot sa muste din mana care-i hraneste pana la urma.

In partidele din Avrig principiul feudalist e si mai accentuat, fapt pentru care prezenta lui in CL si in institutii nu mai mira pe nimeni daca tinem cont de faptul ca desi partidul e alcatuit din o serie de membri ce printr-un vot democratic ar trebui sa dicteze directia in care sa mearga partidul, aceasta directie e dictata de o mana de oameni cu interese comune din partid, iar sedintele de partid sunt de fapt convocate nu pentru a discuta sau pentru a pune la punct o strategie politica ci pentru a comunica o decizie pe care au luat-o 3-4 ciocoi de cele mai multe ori si pentru a trasa atributii celorlalti membri de partid cum ar fi santajul emotional in cercul de prieteni si familie pentru a-i convinge sa voteze cu partidul in cauza, impartirea de materiale de propaganda electorala, santajarea celor ce pot sa fie santajati pentru a sustine partidul atat financiar cat si public, dar si spionarea adversarilor si distrugerea “muncii” electorale pe care acestia o depun.

Efectele acestui feudalism democratic au adus Avrigul la starea in care e acum cu o nemultumire generala, cu o lipsa acuta de locuri de munca locale, cu o lipsa acuta de servicii de calitate si cu cele mai mari taxe locale din istoria orasului.

Toate astea vin intr-un context in care datorita principiului feudalist de care s-au folosit consilierii locali, membrii cu putere de decizie ai partidelor locale din 1996 si pana in 2014 (deocamdata timp de 18 ani dar cu siguranta in 2016 vom sarbatori 20 de ani in acelasi context) bugetul local al orasului a crescut invers proportional cu investitile in infrastructura, modernizare si intretinere. taxele locale au crescut direct proportional cu cheltuielile absurde si inutile, locurile de munca au scazut la fel de repede cum cei care au falimentat fabricile locale si le-au cumparat la pret de nimic s-au imbogatit, iar nivelul social si de prosperitate a avrigeanului de rand a scazut constant aparent iremediabil.

Din pacate, transparenta cu care se lauda site-ul primariei lipseste cu desavarsire fiindca daca e sa tinem cont ca fiecare sifonare de bani publici, fiecare cheltuiala iresponsabila si fiecare investitor alungat nu puteau sa fie posibile fara acordul a 50%+1 din consilierii locali (in cazul nostru a cel putin 3 partide politice) mai nimeni nu stie cine sunt acesti consilieri locali ce au adus Avrigul in situatia in care e, fapt pentru care datorita trompetelor de partid ce pun tunurile doar pe primar avrigeanul, bradeanul, sacadateanul sau marseanul de rand pune la fiecare 4 ani stampila pe lista aceluiasi partid de cele mai multe ori fara sa stie de fapt ce se ascunde in spatele acelor nume.

Din fericire pentru noi, toti ceilalti care am inteles cum sta de fapt treaba si care cunoastem felul in care se iau decizile asupra banului public, cel care-si uita sau ignora istoria e obligat sa se repete si in ritmul asta de degradare sociala in foarte scurt timp istoria Romaniei si implicit a Avrigului o sa se repete.

(Vizualizat de 1 ori, 1 vizite azi)
Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *